Primul trailer din Interstellar

adaugă primul comentariu  -  1290 vizualizări
scris de Ciprian Coroianu  -    -  December 17, 2013

Christopher Nolan pleacă să colonizeze Spațiul

Primul trailer din Interstellar
Următorul film al lui Christopher Nolan va apărea la noi pe 5 noiembrie 2014, așa că încă își păstrează aura de mister. Eroul filmului este Cooper, interpretat de Matthew McConaughey. Din păcate, în acest prim trailer nu vedem prea multe scene din film: Cooper conduce o mașină și, în final, un bărbat ține de mână un copil în fața unui câmp de porumb și o navă se ridică la cer. Nu-i deloc rău pentru un prim trailer, dacă ne gândim că imaginile evocă Marea Depresie, iar scena din câmpul de porumb ne amintește de John Ford, în timp ce exaltarea vârstei de aur a cuceririi spațiului ne amintește de Ray Bradbury.

E clar că Nolan intenționează să ne ofere un mega-film, foarte hollywoodian (nu întâmplător, Steven Spielberg a participat la proiect) departe de enigmele și de jocurile psihice din Inception sau Dark Knight Rises. Rămâne să vedem ce vrea să ne prezinte acest Interstellar... Scenariul este scris de Jonathan Nolan, iar filmul îi va avea în distribuție pe Matthew McConaughey, Jessica Chastain, Anne Hathaway, Matt Damon și Michael Caine, care vor veni în salvarea Pământului viitorului, un Pământ amenințat de foamete. În acest scop, vor porni într-o călătorie periculoasă prin timp și spațiu... Vom vedea la anul rezultatul.



Articole similare

Adaugă primul comentariu

Comentariul tău va fi anonim, dacă nu te loghezi sau înregistrezi.